Primavara in lumea modei inseamna invariabil o explozie de culoare, de la pasteluri delicate la vibrantele tonuri neon. Lasa-te cucerita de nuantele candy, atat de expresive si vesele. Vei arata superb chiar si fara sa te straduiesti prea mult in privinta machiajului si coafurii, hainele in sine fiind suficiente pentru a atrage complimentele. Pe langa energia debordanta, acestea confera luminozitate pielii si imbunatatesc instantaneu dispozitia. Putem da frau liber imaginatiei, experimentand adevarate manifeste cromatice care aduc vibe-ul vacantelor in peisajul urban.

Candy shop: haine in culori expresive

Salopeta si rochie din tesatura satinata
Salopeta si rochie din tesatura satinata

Iubim materialele matasoase pentru imponderabilitatea lor. Creativitatea nu a fost ingradita de tendinta spre confort, dimpotriva, designerii au excelat in a imbina armonios fantezia si dorinta de evadare din cotidian cu libertatea de miscare. Hainele sunt acum mult mai maleabile, fara a fi destinate exclusiv unui moment al zilei. Te misti in voie si arati super sic in acelasi timp. Fie ca alegi salopeta lunga cu centura, fie rochia midi cu croi larg, esti gata sa cuceresti street style-ul.

Rochie rosie midi cu croi lejer
Rochie rosie midi cu croi lejer

Croiala relaxata surprinde fluiditatea tesaturii. Rosul acesta puternic iti aprinde simturile si te scoate in evidenta, conturand o aparitie cu personalitate. Culoarea face rochia sa vibreze. O rochie midi cu maneci bufante iti imbogateste colectia de rochii evazate. Linia super lejera contureaza o feminitate mai putin ostentativa. Desigur, daca iti doresti, poti sublinia talia cu o curea. Manecile sunt lungi, cu volum usor, designerul dorindu-si sa bucure privirea si sa investeasca cu utilitate deopotriva. Este minunata in fiecare zi, asa cum esti si tu, cea care o porti.

Pariaza pe tonuri bogate

Costum casual verde crud
Costum casual verde crud

Orice femeie trebuie sa detina un costum casual care se aseaza perfect. Cu ajutorul acestuia, isi completeaza sau reinventeaza aspectul fara efort. Flexibilitatea este esentiala intr-o colectie bine gandita. Detaliile fac diferenta si transmit celor din jur cat de atenta esti cu propria imagine. Verdele crud este sinonim cu trezirea la viata a naturii si este adesea vedeta colectiilor de primavara-vara. Nu exista culoare de par sau piele cu care sa nu poata fi asociat.

Rochie babydoll de primavara
Rochie babydoll de primavara

Ciclamenul este una dintre cele mai vizibile culori ale spectrului. Exuberant si pasional, acapareaza orice context si iti induce vibe-ul de vacanta. Stilistul POEMA iti propune sa imbraci o rochie de primavara super lejera, numai buna pentru o plimbare. Variatia intensa de roz va atrage negresit complimente, alaturi de forma zglobie si materialul racoros foarte placut. Ideea de miscare porneste de la unduirile pline in care sunt antrenate faldurile croiului babydoll.

Must-have: rochii scurte vesele si lejere

Rochie lime cu platca si volane
Rochie lime cu platca si volane

Silueta tinereasca este amplificata de exotismul lime-ului efervescent, aparitia incantand deopotriva pe plaje de poveste si in griul oraselor. Inspira-te si modeleaza-ti alegerile incat sa se suprapuna personalitatii tale. Lime vorbeste despre optimism si spirit de aventura, e solar si plin de viata. Stilul inseamna mai mult decat alegeri sigure, unde hainele sunt simple tesaturi ce compun un tot regulamentar. Scopul sau primordial este exprimarea pasiunii pentru culori, linii, curbe si unghiuri, materializand bucuria de a descoperi combinatii interesante, in care sa transpui emotie si imaginatie.

Rochie scurta cu talie empire
Rochie scurta cu talie empire

Culori indraznete, croieli ultra feminine si lejere si tesaturi vaporoase – e timpul sa faci cunostinta cu look-ul de primavara perfect. Cele mai frumoase rochii mini, ciocate comode si bucle romantice compun formula cu care nu vei da gres in peisajul urban sau intr-o vacanta torida. Rochiile de primavara nu pot sa lipseasca din garderoba unei fashioniste veritabile. Te vei indragosti, cu siguranta, de acest albastru intens si de textura supla a sifonului creponat.

 

Pin It