Corpul isi curge enigmatic contururile moi si armonioase pe sofaua din catifea decadenta, raspandind forta si senzualitate peste tainele incaperii. Lumina patrunde molatec prin ferestrele inalte, poleind stucaturile somptuoase si impletindu-se in suvitele matasoase de culoarea mierii. In camera eclectica cu sclipiri La Belle Epoque, prezenta invesmantata in negru vibreaza asemenea unui diapazon in amurgul de vapaie si ganduri. Muzica sopteste peste forme si fond, imbatand privirile cu adoratie. Degetele fine ating paharul uitat pe podea si licoarea dulce de purpura picura in suflet hedonism si voluptate. “Ne amuzam netulburate de nimic, iubeam cu frenezie fiecare clipa de viata” – spunea Lady Curzon despre varsta de aur, punand pe un piedestal puterea de atractie si eterna fascinatie a siluetei feminine.

Rochie neagra cu nasturi aurii si maneci muton
Rochie neagra cu nasturi aurii si maneci muton

Rochia blazer POEMA este chintesenta imbinarii dintre accentele formale si sex-appeal. Exista ceva incredibil de atragator la o femeie in costum, ea emana un amestec de forta, delicatete si flirt. Daca in sezoanele trecute podiumurile iti sugerau sa porti un oarecare sacou supradimensionat ca unica piesa, acum tendintele aduc in atentie o silueta mult mai bine definita, conceputa pentru a-ti complimenta si accentua anatomia.

Talia cambrata si umerii structurati, cu maneci de inspiratie victoriana drapate spectaculos, echilibreaza volumul soldurilor si contureaza o forma atragatoare de clepsidra. Un model la doua randuri de nasturi nu este neaparat avangardist, dar are avantajul de a se potrivi atat rutinei zilnice cat si unui eveniment special – ambele ipostaze cu efort minim. Este adaptabil mai multor stiluri si varste devenind, asadar, aditia perfecta in dressingul tau.

Little black dress cu maneci fantezie
Little black dress cu maneci fantezie

Mult mai captivanta decat clasica little black dress, rochia tip smoking a fost transformata in silueta legendara de catre Yves Saint Laurent in anii ‘70. Celebra creatie cu umeri supradimensionati si centura a avut reverberatii puternice in istoria modei. Dincolo de influenta in segmentul stilistic, aparitia ei dovedea ca femeile incep sa aiba o implicare majora in toate domeniile, incepand cu cel politic. Insa nu doreau sa isi manifeste convingerile puternice purtand tinute eminamente barbatesti, ci reimaginandu-si aceste haine intr-o varianta proprie.

Manecile fantezie impozante, nasturii aurii de efect si decolteul indraznet reusesc sa duca designul la un alt nivel de sofisticare. De un magnetism aparte, modelul combina unghiuri si curbe perfecte. Purtarea sa evoca o personalitate complexa, capabila sa stapaneasca o ingemanare pasionala de Lolita ingenua si masculinitatea exotica a lui Marlene Dietrich.

Rochie smoking cu nasturi monograma
Rochie smoking cu nasturi monograma

Glamour-ul este o stare, o perspectiva mai presus de realitate. Nu vine intotdeauna sub forma unei rochii ample si lungi, din matase pretioasa. De data aceasta, arta consta in sublimul mestesugului, in arhitectura flatanta a piesei care respira stil prin fiecare fibra. Sobrietatea originala a blazerului este imblanzita prin detaliile moderne. In timp ce Meghan Markle demonstreaza ca stilul tuxedo este suficient de elegant pentru eticheta aparitiilor unei printese, fie ea si una mai putin conventionala, covorul rosu se intrece in interpretari ravasitoare.

Daca nu esti suficient de curajoasa, poarta rochia scurta cu o pereche de pantaloni skinny in aceeasi culoare si stiletto fini, cu varf ascutit. De asemenea, poti aborda un astfel de look atunci cand vrei experimentezi caracterul cameleonic al hainei. Pantalonii rafineaza si completeaza tinuta destinata unui eveniment elegant, ca mai apoi sa renunti la ei si sa adaugi doar o pereche de cizme cool pentru a-ti continua seara in club.

Pin It