“Femeile care se imbraca in alb-negru duc vieti pline de culoare.” – Neiman Marcus. Intr-o lume a cromaticii manifest, monocromia surprinde sarmul si exotismul elegantei independente de tendinte. Minimalismul nu va duce niciodata la esecuri stilistice. Lucrurile simple au clasa si sofisticare, liniile lor curate ramanand neatinse de capriciile modei. Impresionant si memorabil, contrastul non-culorilor este epitom al chic-ului pentru tinutele de ocazie. Cu un aer ladylike si forme arhitecturale ce amintesc de siluetele clepsidra ultra feminine specifice anilor ’50, piesele acestei colectii rezoneaza puternic in garderoba pereniala.
Peplumul, arhitectura si pasiune
Acest ansamblu vorbeste despre armonie absoluta. Alb si negru sunt dozate in mod egal, iar cele doua piese urmeaza intocmai linia corpului, flatand anatomia. Expunand gratios si subtil pielea, tinuta are o estetica patrunzatoare si redefineste artistic silueta. Decolteul capa si volanul peplum al topului structurat accentueaza atractia geometriei alese. Umerii sunt cea mai senzuala parte a corpului unei femei. Dezgolirea lor simbolizeaza asumare si independenta – ea stie ca e speciala, chiar si atunci cand nu arata prea mult. Fusta creion pereche echilibreaza proportiile si subliniaza frumos curbele.
Cea dintai mentionare a peplumului dateaza din Grecia antica. Volanul era folosit pentru a da savoare mantiilor drapate, altfel simple. Nu avea insa structura si prestanta pe care le vom vedea mai tarziu in tinutele renascentiste si, definitoriu, in colectia revolutionara a lui Christian Dior numita “New Look”. De-a lungul timpului, a fost reinventat de nenumarate ori cu aceeasi carisma. Topul alb perfect construit da iluzia unei siluete spectaculare, cambrandu-se si evazandu-se pentru a contura un relief incantator. Eleganta clasica a design-ului si tesatura texturala compun o piesa ce aminteste de retro-glamourul Hollywoodian.
POEMA reinterpreteaza fabulos structura bluzei printr-un joc de asimetrii si suprapuneri. Umarul gol este juxtapus umarului fantezie, cu maneca lalea si volan dispus asemenea unei petale. Combinatia dintre partea dezgolita si extravaganta din oglinda creeaza o estetica teatrala si, totusi, perfect purtabila in momentele speciale. Bustul usor fronsat expune un decupaj discret. Partea ajustata scoate in evidenta mijlocul marcat de betelie si se continua cu volanul amplu, inegal, contrastul proportiilor accentuandu-le magulitor.
Fusta conica, eleganta la superlativ
Fusta creion este fundamentala in istoria modei, avand un magnetism ce nu tine cont de dispozitiile sezonului. Cu o forma si o lungime facute sa aduca omagiu corpului, aceasta piesa de imbracaminte modeleaza pasii si emana senzualitate prin fiecare fibra. Talia inalta si tesatura stretch compacta scot tot ce-i mai bun dintr-o conformatie voluptuoasa, cambrandu-se pe solduri, si reusesc sa adauge curbe chiar si unui trup androgin. Alb sau negru? Ambele au un rafinament atemporal incontestabil, mai ales atunci cand sunt parte a unui ansamblu cu o cromatica arhetipala. Contrastul dintre non-culori are o simplitate aristocratica, dand nastere unei estetici sublime.
Bodycon, panteon al modei
Rochiile conice din materiale elastice sunt complimentul absolut. Liniile lor imbratiseaza formele, inzestrand silueta cu sex-appeal si asumare. Un model midi cu decolteu inima asimetric si volane nefinisate, ce curg fastuos de la umar la talie, intriga si atrage. Slitul adanc pe picior ii completeaza magnetismul si vorbeste despre o femeie sigura pe sine, careia nu ii este teama sa capteze privirile. Tesatura elastica permite libertate de miscare si se aseaza fidel pe contur. Paleta clasica este departe de a fi desueta, dimpotriva, continua nota sofisticata.
O rochie de ocazie ce lasa umerii la vedere si coboara sinuos pana la genunchi lasa loc imaginatiei. Croiala iconica pare sa dezvaluie mult datorita asezarii fidele pe fiecare linie si curba, insa ramane misterioasa. Intruchipand rafinamentul absolut, un model bodycon alb sau negru este la inaltimea celei mai pretentioase petreceri, fara a avea nevoie de accesorizari extravagante. Stilul sau curat, impecabil, impresioneaza privitorul. Stretch-ul permite control asupra corpului – oricat de statuara ar fi haina, vei avea mult-dorita lejeritate.
Senzualitatea nu poate fi gasita in rigiditate. Asadar, moliciunea rochiei si felul in care acapareaza incaperea, fara efort, o ridica la rang de arta. O piesa alba cu volane tivite cu pasmanterie contrastanta are un sarm reconfortant in pleiada de nuante puternice si permite remarcarea detaliilor. Aparitia are un aer distins. Cu o precizie aproape matematica, acest model cuprinde si modeleaza un contur armonios. Aplicatiile din rips sunt un accent bine-venit.