Tag

office

Browsing

Acum este mai usor ca oricand sa iti reinventezi garderoba office si sa te bucuri de culoare. Dispozitia si postura ti se schimba atunci cand esti sigura pe ceea ce imbraci si pe avantajele pe care ti le aduce. Orientarea spre succes nu exclude pasiunea pentru frumos, dimpotriva – o femeie care se bucura de fiecare aspect al individualitatii ei este mai creativa si la locul de munca. Libertatea de a te imbraca asa cum simti este considerata un impuls in cariera, incurajandu-te sa iesi din zona de confort si sa dai glas ideilor. Ce ai spune de o infuzie de rosu, lila sau bleu?

Un blazer bine ales iti redeseneaza silueta si postura si transmite incredere in sine. Inainte sa te prezinti, vorbeste despre tine ceea ce porti. Avantajul acestui obiect vestimentar este usurinta cu care te face sa arati instant imbracata “la patru ace”. In jurul lui poti experimenta look-uri potrivite fiecarui moment al zilei si oricarui sezon. Mereu prezent in galeria pieselor esentiale, este cea mai durabila si inspirata investitie pe care o poti face.

Atunci cand eticheta ambiantei profesionale nu impune sobrietate vestimentara, limitandu-te la sfera traditionalului, o zi la birou poate insemna mai mult decat o aparitie corecta. Iti poti construi un stil remarcabil, slefuit si relaxat in acelasi timp, al carui element definitoriu este echilibrul intre eleganta si confort. Placerea de a imbraca haine care nu sacrifica estetica iti permite sa evadezi din rutina codului office si sa iti imprimi personalitatea in activitatea desfasurata, particularizand rezultatul.

Interesul pentru Tomboy Chic dateaza din anii 1920-1930, stilul facand furori in fascinanta decada Jazz Age. Marlene Dietrich, Greta Garbo si Mademoiselle Chanel imprima in istoria modei ansamblul minimalist format dintr-o camasa relaxata, o pereche de pantaloni la dunga si un taior impecabil lucrat – nu lipseau, desigur, inconfundabilul sirag de perle, iconicul ruj rosu si scandalosul porttigaret.

Expresia “guler polo” incepe sa fie folosita in 1860, cand practicantii sportului in speta aleg sa poarte acest tip de bluza in timpul jocului. Momentul sau emblematic, insa, poate fi considerat fenomenul “Fata Gibson”. Celebrul ilustrator Charles Gibson ofera revistelor americane o imagine noua si ravisanta a femeii, ce urma sa schimbe perceptia asupra rolului sau traditional. Idealul insemna de acum o doza de independenta, incredere in sine nedisimulata, pasiune pentru activitatile in aer liber – fara a exclude grija pentru imagine si cochetaria.

Reinventata in nenumarate stiluri de-a lungul anilor, “mica rochie neagra” este insasi definitia elegantei, innobiland garderoba si servind drept fundament pentru generatii intregi. Conceptul ia amploare odata cu aparitia in Vogue in 1926, cand legendara Coco Chanel isi prezinta creatia numita Ford-ul modei – o rochie simpla din crep, pana la genunchi, fara detalii inutile.

Aceste topuri tricotate, cu guler inalt si o forma atragatoare ce urmeaza fidel liniile corpului, pot fi nucleul unei tinute timp de trei sezoane pe an. Datorita tesaturii strech, pun in valoare anatomia purtatoarei si sunt esentiale pentru layering – acea suprapunere atent gandita, ideala pentru a-ti exprima creativitatea atunci cand petreci mult timp afara. Venind intr-o paleta larga de culori si modele, se integreaza fara efort in orice ansamblu vestimentar. Sunt, practic, o a doua piele, avand o dinamica incredibila. Nu poti da gres investind intr-o asemenea piesa.

Pin It